Nouă blocuri de locuințe sociale din Deva au centrale noi
Articol de Radio Timișoara, 25 august 2021, 10:15
Montarea celor 34 de centrale termice de apartament în cele nouă blocuri de locuințe sociale din zona Zăvoi, din Deva, este aproape finalizată.
80% dintre echipamentele cu defecțiuni au fost deja înlocuite cu centrale termice noi iar operațiunea trebuie să fie gata până la începutul lunii octombrie.
Valoarea contractului, care are ca obiect furnizarea a 34 de centrale termice, precum și montajul și punerea în funcțiune a acestora, este de 136.000 de lei (fără TVA), iar investiția este finanțată de la bugetul local al municipiului Deva.
Reprezentanții Biroului Administrarea și Exploatarea Locuințelor (BAEL) din cadrul Serviciului Fond Locativ urmăresc zilnic desfășurarea contractului, efectuând programări ale lucrărilor de montare a echipamentelor în funcție de programul locatarilor.
Persoanele care locuiesc în blocurile sociale pot semnala Biroului Administrarea și Exploatarea Locuințelor orice problemă legată de funcționarea corespunzătoare a centralelor termice individuale.