NOUA declarație pe propria răspundere pentru ieșirea din localitate
Deplasarea în afara localității va fi permisă, de astăzi, doar pentru câteva motive, iar cei ies din localitate trebuie să completeze un nou tip de declarație pe propria răspundere.
Articol de Radio Timișoara, 15 mai 2020, 07:00 / actualizat: 16 mai 2020, 7:46
Descarcă declarația ACTUALIZATĂ pe link-ul de mai jos:
Declaratie proprie raspundere_stare alerta
Comitetul pentru Situații Speciale de Urgență anunță că cetățenii pot ieși din localitate pentru următoarele motive:
- Deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
- Deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat;
- Deplasarea pentru realizarea de activități agricole;
- Deplasarea pentru comercializarea de produse agroalimentare de către producătorii agricoli;
- Deplasarea pentru îngrijirea sau administrarea unei proprietăți din altă localitate sau eliberarea de documente necesare pentru obținerea unor drepturi;
- Deplasarea pentru participarea la programe sau proceduri în centrele de tratament;
- Deplasarea din alte motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei rude/afin sau persoană aflată în întreținere, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități, decesul unui membru de familie;
- Deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
- Deplasarea pentru activități recreativ-sportive individuale desfășurate în aer liber (ciclism, drumeție, alergare, canotaj, alpinism, vânătoare, pescuit și altele) cu participarea a cel mult 3 persoane.
- Deplasarea pentru participarea la evenimente familiale, cu un număr limitat de persoane și respectarea regulilor de distanțare socială;
- Deplasarea pentru achiziția, service-ul, efectuarea ITP sau alte operațiuni de întreținere a vehiculelor, activități care nu pot fi efectuate în localitatea de domiciliu.