O mamă cu opt copii din Timiș vor petrece iarna într-o casă caldă
Asociația Acasă în Banat face un apel pentru găsirea unei locuințe pentru o mamă cu opt copii din localitatrea timișeană Grabaț.
Articol de Radio Timișoara, 10 decembrie 2018, 07:47
Adina Bemșa s-a mutat de câteva luni într-o casă părăsită de la marginea satului, împreună cu copiii ei. Aici nu exista însă curent electric, pereții erau neigienizați, casa nu avea geamuri și prin ușă bătea vântul. Pentru a asigura familiei un loc curat peste iarnă, peste voluntarii au intervenit de urgenţă, sub coordonarea asociației Acasă în Banat.
În paralel, pentru a le oferi o zi de neuitat și copiilor, li s-a organizat o petrecere la grădinița din localitate, unde pe cei mici i-a întâmpinat chiar Mickey Mouse. La finalul zilei, seara, copilașii au intrat să doarmă într-un cămin primitor și călduros, pregătit de Crăciun, cu brăduț împodobit și cadouri pentru fiecare.
Totuși, la primăvară familia va trebui să se mute. Președintele asociației, Radu Trifan, spune că deși e mai ușor să renoveze o casă dărăpănată, sunt dispuși chiar și să îi ridice una nouă.
Asociația Acasă în Banat a refăcut, în acest an, nouă case pentru persoane sau familii aflate în dificultate. Totul a fost fost realizat din donații și cu ajutorul voluntarilor, iar informații despre cum vă puteți implica găsiți pe pagina de Facebook a asociației.
Intervenția de la Grabaț a fost ultima din 2018, însă, pentru anul viitor, organizația are în plan demararea unui nou proiect, ce va fi lansat săptămâna aceasta.