Paradă militară, concerte și aprinderea iluminatului festiv, de 1 Decembrie la Deva
Articol de Radio Timișoara, 23 noiembrie 2019, 07:20
Articol de Radio Timișoara, 23 noiembrie 2019, 07:20
Paradă militară, foc de artificii, spectacol folcloric şi aprinderea luminilor de sărbători sunt principalele atracţii din programul „Zilei Naţionale a României” de la Deva.
Sărbătoarea va debuta la ora 10:30, pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, cu oficierea serviciului religios şi alocuţiuni ale oficialităţilor referitoare la semnificaţia Zilei Naţionale a României. La ora 11:00, publicul prezent la eveniment va putea urmări o impresionantă paradă militară.
Momentul va fi urmat, în Piaţa Unirii, la Hora Unirii şi la două spectacole folclorice de excepţie.
Evenimentele dedicate „Zilei Naţionale a României” vor culmina cu aprinderea iluminatului festiv de sărbători şi cu un spectaculos foc de artificii.
Primăria deva anunţă că, pentru buna desfăşurare a sărbătorii, traficul rutier va fi restricționat în centrul municipiului Deva, pe toată durata evenimentului.