Pastorala de Crăciun a ÎPS Ioan, mitropolitul Banatului

Mesajul transmis de mitropolitul Banatului evidențiază semnificația profundă a sărbătorii care este descoperirea lui Hristos în smerenie.

Articol de Radio Timișoara, 25 decembrie 2024, 13:54

Înaltpreasfințitul Ioan, mitropolitul Banatului îi îndeamnă pe credincioși să nu fie triști în ziua de Crăciun, ci să se împărtășească din bucuria nașterii Domnului.

Pastorala subliniază semnificația profundă a sărbătorii care este descoperirea lui Hristos în smerenie și exprimarea recunoștinței pentru darul vieții veșnice.

† IOAN,

Din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Timişoarei şi Mitropolit al Banatului Iubitului nostru cler, cinului monahal şi drept-credincioşilor creştini, har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi, părintească binecuvântare.

„Iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul, că vi S-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David.”
(Luca 2, 10-11)

Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,

Dăm Slavă Bunului Dumnezeu Care ne-a învrednicit Să ajungem în pace la acest Mare Praznic al bucuriei: Nașterea Domnului nostru lisus Hristos.

Azi, ne spune și nouă, ca odinioară păstorilor din Ierusalim, Îngerul Domnului: „Iată vă binevestesc bucurie mare” (Luca 2, 10). Nu fi-ţi triști astăzi, ci împărtășiţi-vă din bucuria adusă de Sus, de Îngerul Domnului.

Bucuria Nașterii lui Hristos Domnul s-a împărtășit credincioșilor în Biserica lui Hristos de peste două milenii. Să ne umplem azi inimile de această bucurie, să ne alăturăm păstorilor și împreună cu ei Să mergem și Să-L aflăm și să ne închinăm Mântuitorului Hristos.

Să mergem după înger și după păstori, dar Să nu vă îndoiţi în credință văzând că nu ne conduc la un palat împărătesc, ci la Peștera de la marginea cetăţii lui David: Betleem. Aici Îl vom găsi pe Împăratul
Hristos așezat pe cel mai modest tron: o iesle.

Ieslea a fost tronul lui Hristos când a venit Să-Și ia înapoi împărăția pe care Satan și îngerii lui voiau Să o stăpânească și să o ducă în adâncul întunericului.

Să nu-L căutăm, fraţilor, nici azi pe Fiul lui Dumnezeu în palate împărătești, ci în lumea fraţilor Săi, lumea celor smeriţi, a celor credincioși și în lumea suferinţei.

Fără îngeri, păstorii nu L-ar fi găsit pe Hristos în peșteră. Fără aceasta vie, magii nu L-ar fi aflat pe Hristos. Omul nu descoperă Singur, ci i se descoperă, căci Dumnezeu este în întunericul cel luminos.

Hristos era foarte aproape de Irod, dar el nu L-a afl at. Hristos nu i S-a descoperit lui Irod, deși era lângă el. Venea mereu la templu și nu L-a văzut. Nu cu ochii Îl vedem pe Dumnezeu, ci cu inima. Astăzi, omul vede chiar și inima atomului și o parte din nemărginitul Spaţiu sideral, dar nu toţi Îl văd pe Dum nezeu, Creatorul cerului și al pământului. Este însă dramatic faptul că nu ne găsim și nu ne vedem pe noi în mijlocul acestei minunate creaţii a lui Dumnezeu.

Suntem absenţi și căutăm o altă lume, cea a păcatului, nu lumea bucuriei, cea adusă de îngeri și de Hristos Domnul.

O fi mai dulce lumea tristă a păcatului și a urii, decât cea pe care ne-o descoperă Hristos și îngerii Lui?!

Nu părăsiţi Bucuria cea găsită în peșteră. Adevărul, Hristos, nu ni S-a descoperit undeva dincolo de infinit, ci într-o peșteră.

Hristos aduce infinitul lângă noi, transcende timpul și spaţiul. Hristos viază într-o lume fără timp, în care dorește să ne ducă și pe noi și să ne treacă din timp în veșnicie. Omul, în Hristos și în veșnicie, nu mai moare.

Hristos biruie moartea și frânge aripile timpului.

Timpul bate la porţile veșniciei, dar aici el nu mai are acces. Timpul, în faţa veșniciei se stinge, se frânge. Veșnicia este casa lui Dumnezeu și în ea efemerul, relativitatea, nu pot intra.

În veșnicie timpul va fi o amintire neuitată de omul născut și legănat de timp. Timpul ne-a fost a doua mamă în această viaţă pământească.

Mama ne-a hrănit de la pieptul său pentru creștere, timpul ne-a hrănit cu viaţă întru înveșnicire.

Ne despărţim de timp și pășim în veșnicia lui Dumnezeu. Aici dorește să ne ducă Cel ce S-a născut azi în ieslea din Betleem. O Fecioară Îl aduce pe Hristos în timp, supunându-se Lui, iar EI ne duce în veșnicie.

Iubiţilor,

În Biserica lui Hristos au trăit și trăiesc oameni care au oprit timpul prin bunul Simţ, prin fapte bune și au ţinut lumea Să nu se prăbușească în necinste.

Timpul se măsoară în fapte bune, nu în secunde.

Viaţa este o cale cu sens unic.

Credeţi în iubire și o să ajungeţi pe aripile timpului la porţile cerului.

Trăim azi o prelungită iarnă de neiubire, din care nu mai putem ieși fără Cel trimis de Tatăl: Unicul său Fiu, Domnul nostru lisus Hristos. El este Cuvântul viu, Lumina vie, și prin El avem viaţă veșnică.

Domnul a venit să ne ducă într-un ieri care n-a fost.

Hristos S-a întrupat din Fecioara Maria, venind cale lungă din înaltul cerului până în Peștera Betleemului să ne găsească pe mine și pe tine, cei căzuţi între tâlharii păcatului. Hristos m-a găsit. Eu mă caut în această lume și nu mă găsesc și zic: Doamne, ce lung e drumul către mine! De multe ori găsesc mai repede lumea și desfătările ei, decât pe mine. Mai repede găsim o stea în îndepărtatul spaţiu sideral, decât să ne găsim pe noi și pe Hristos din noi.

O fi atât de tainic Hristos de nu-L găsim?! Biblia ne spune că nu, căci S-a descoperit și păstorilor și înțelepților magi.

Doamne, încă mai ești în peșteră. Rogu-Te, lasă-mă să Te aflu și eu!

O spune și Biblia și memoria comunități umane, căci Hristos S-a născut în cetatea lui David, Betleem. Omul Îl aștepta pe Hristos, nu-și pierduse nădejdea că va veni.

Știau și îngerii căzuţi, care mărturisesc zicând: „Ce ai Tu cu noi, lisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuiești?” (Matei 8, 29) Omul își ancorase mintea dincolo, nu în finit, nu aici. Finitul îl încătușează pe om, înfinit omul se simte ca un canar într-o colivie. Abia dincolo de infinit omul se simte liber, întors acasă, la Dumnezeu.

Trăim azi încă durerea timpului și zicem: Mă dor anii care au trecut, mă doare ieri, mă doare azi, mă doare mâine, mă doare clipa pe care am pierdut-o, cea în care am trăit fără Hristos. Mă doare mintea
că nu am căutat lumina cea vie, mă dor aripile că nu am zburat mai repede peste timp.

Încă mai curge timpul, ne mai duce pe aripile lui, doar să îi spunem unde să ne ducă. Iată, timpul ia chip de rob al omului, îl slujește ca pe un Stăpân al său. Cu ce vom răsplăti timpului?! Cu viaţa noastră
pământească.

Binecuvântaţi timpul și nu-l blestemați.

Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,

Fără îngeri și fără păstori nu L-am fi găsit pe Hristos, zicem noi în cu getul nostru. Însă, înainte de a-L găsi noi pe Hristos, ne-a găsit EI: „Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul Născut L-a dat, ca oricine crede în EI să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (loan 3, 16).

Azi, cu mintea luminată și trează prin harul lui Dumnezeu, ne întoarcem spre Cel ce din înălţime a venit să ne caute pe noi și să ne întoarcă prin harul Său în Împărăţia Sa cea dumnezeiască.

Fraţilor, să ne plecăm genunchii în faţa ieslei din care Hristos Domnul împărăţește lumea.

Să îi aducem toată cinstea noastră Fecioarei Maria, care L-a primit și care a fost scara pe care a coborât Fiul lui Dumnezeu din înaltul ceru lui. Dumnezeu Tatăl Îl încredințează unei firave Fecioare pe Fiul Său la venirea în lume.

Iată cum Dumnezeu lucrează prin Fecioara Maria la împlinirea planului Său din veac: restaurarea omului căzut.

Tot ce creează Dumnezeu este veșnic, ne spune și plăpândul fir de iarbă, care, toamna se ofilește și primăvara iarăși înverzește.

Dumnezeu este dătător de viaţă,

nu de moarte. Întreaga creaţie a lui

Dumnezeu este vie. (Și stânca are în ea o scânteie din nimbul vieţii.

Vedeţi, nu pentru îngeri S-a întrupat Hristos, ci pentru om, pentru a-L ridica din robia morţii. Hristos vine în această lume ca Prunc, adi că a venit și pentru prunci și pentru părinţii lor, pentru tot omul din lume.

Dumnezeu, când l-a creat pe om, l-a încununat cu cinste, dar omul nu a păstrat-o. A venit Hristos să-l încununeze din nou pe om cu cinstea pe care i-a dat-o la creaţie.

Dumnezeu este încununat cu Slavă și pe om îl dorește încununat cu cinste.

Doamne, ne-am pierdut cinstea, ajută-ne s-o dobândim iar!

Fiţi oameni cinstiţi, ne spune Dumnezeu. De oameni cinstiţi are atâta nevoie azi societatea noastră.

Nu vă fi e frică, fraţilor, să iubiţi și să fi ţi cinstiţi!

Fraţilor,

Să nu rămânem ancoraţi cu mintea în vremelnicie, ci în veșnicie. Să nu rămânem legaţi de ceea ce este pământesc, ci să ne silim să dobândim prin harul Duhului Sfânt Împărăția cea de Sus. Nu uitaţi că nu puteţi intra în Împărăţia cea de Sus singuri, fără fraţii lui Hristos aflaţi în suferinţă.

Hristos a venit și pentru cei care Sunt în suferinţă. El n-a venit Să împartă lumea în cea a suferinţei și în cea a bucuriei. O singură lume, aceea a bucuriei în Duhul Sfânt.

Luaţi-vă ortaci de drum spre Împărăția lui Dumnezeu pe cei în suferință. Nu uitaţi că șchiopul și orbul cunosc mai bine calea către cer decât tine.

Iubiţi fii duhovniceşti,

Vă doresc la acest Sfânt Praznic al Nașterii Domnului să auziţi la poarta cerului aceste cuvinte, pe care ni le-a spus odinioară Hristos: „Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi Împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căciv flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau, străin am fost şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat, în temniţă am fost şi aţi venit la Mine” (Matei 25, 34-36).

Doamne, cât ne-am depărtat de Tine! Rogu-Te, fie-Ţi milă și nu uita de noi!

Binecuvântaţi Sfi nţi Români, ne încredinţăm azi rugăciunilor voastre către Bunul Dumnezeu!

Iubiţi fraţi și surori în Domnul, rog pe Dumnezeu Să vă încununeze pe toţi cu cinste!

Al vostru, al tuturor, de tot binele voitor, † Ioan, Mitropolitul Banatului