Pericol de avalanșă în Parâng, Retezat și Vâlcan
Riscul de avalanşă în masivele Parâng, Retezat şi Vâlcan este ridicat, avertizează salvamontiştii. Stratul de zăpadă depăşeşte un metru, iar temperaturile ridicate preconizate pentru următoarele zile pot determina cantităţi mari de zăpadă să plece la vale.
Articol de Radio Timișoara, 31 martie 2018, 06:00
Şeful Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean, precizează că riscul este şi mai mare în zonele situate la altitudini mai mari de o mie 700 de metri, expuse şi fără vegetaţie.
Salvamontiştii se aşteaptă ca pe anumite trasee de munte să fie prezenţi practicanţii schiului de tură, aceştia fiind sfătuiţi să meargă cu mare atenţie deoarece pot declanşa alunecări de zăpadă chiar prin propria greutate a corpului.