Pericol de inundații pe mai multe râuri din vestul țării
Hidrologii au emis cod portocaliu, valabil până mâine la ora 12:00, pentru Crișul Negru, în amonte de Tinca, pentru Bega – în amonte de Făget și Bistra.
Articol de Radio Timișoara, 4 februarie 2020, 18:07
Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare până la miezul nopții.
Totodată, un cod galben vizează Crișurile Alb și Negru, în zonele Gurahonț și Chișineu Criș, Bega Veche – bazin superior, Bega – în amonte de Balinț, Timiș – în amonte de Lugoj și Pogăniș – bazin superior și afluenți bazin mijlociu, în Timiș și Caraș Severin.
Până la miezul nopții sunt posibile scurgeri pe versanti, viituri rapide pe râurile mici și cresteri de debite cu posibile depasiri ale cotelor de apărare.