Peste 1.000 de persoane s-au vaccinat împotriva COVID-19 la Castelul Corvinilor
Articol de Radio Timișoara, 7 iunie 2021, 14:39
Peste 1.000 de persoane s-au vaccinat împotriva COVID-19 la centrul mobil ce a fost deschis, în ultimele patru weekend-uri, la Castelul Corvinilor din Hunedoara.
Potrivit autorităţilor locale, cele mai multe persoane care s-au vaccinat la castel au preferat serul produs de compania Johnson&Johnson, care se administrează într-o singură doză.
“Ne gândim să reluăm această campanie în luna august, când ne aşteptăm la un vârf al numărului de turişti la castel”, spune primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.
La sfârşitul săptămânii trecute, la centrul de vaccinare de la Castelul Corvinilor au fost administrate 42 de doze ale vaccinului produs de Pfizer BioNTech şi 101 de doze de vaccin produs de compania Johnson&Johnson.
În total, în cele patru weekend-uri de vaccinare la Castelul Corvinilor au fost administrate 1.085 vaccinuri, dintre care 913 Johnson&Johnson şi 172 Pfizer BioNTech.
Campania de imunizare fără programare de la Castelul Corvinilor s-a încheiat, dar persoanele care doresc să se vaccineze, în continuare, în Hunedoara o pot face zilnic la centrul deschis pe Bulevardul Corvin nr. 9 bis.