Porți deschise la Uzina de Apă din Timișoara, de Ziua Energeticianului
Uzina de Apă din Timișoara își deschide porțile săptămâna viitoare. Cu ocazia Zilei Energeticianului, sărbătorită anual la 20 iulie, Colterm organizează Ziua Porților Deschise, la „Nodul Hidro”, cunoscut timișorenilor sub numele de Uzina de apă.
Publicul larg este așteptat să viziteze unul dintre cele mai vechi şi importante vestigii industriale din Timișoara, situat pe strada Frederic Chopin nr.1. Accesul publicului se va putea face în intervalul orar 14.00 – 22.00.
Uzina Hidroelectrică, ridicată pe cursul râului Bega, după proiectul inginerului şef de la acea vreme, al oraşului, Emil Szilard, a fost pusă în funcțiune la 3 mai 1910 Aceasta este una dintre primele hidrocentrale construite în Europa şi prima de tip centrală-baraj de pe teritoriul actual al României.
Articol de Radio Timișoara, 18 iulie 2022, 06:00 / actualizat: 18 iulie 2022, 7:58