Premierul Ponta, aşteptat de revoluţionari nemulțumiți la ieşirea de la DNA
Premierul Victor Ponta a fost întâmpinat, marţi, după ce a participat la prezentarea bilanţului DNA, de mai mulţi revoluţionari nemulţumiţi de modificarea Legii recunoştinţei.
Articol de Radio Timișoara, 24 februarie 2015, 14:18
Aceştia i-au cerut prim-ministrului o întâlnire la Palatul Victoria, pe care Ponta a refuzat-o, precizând că actul normativ modificat de Guvern se află deja la Parlament.
‘Legea nu mai e la mine, e la Parlament’, le-a spus premierul revoluţionarilor conduşi de Dumitru Dincă.
Ponta a insistat că modificarea actului normativ era necesară, pentru că altfel însemna să fie puse în plată 20.000 de indemnizaţii de revoluţionari.
‘Nu sunt 20.000 de revoluţionari. (..) La Parlament, stau de vorbă la Parlament. (..). Când este (actul normativ – n.r.) în comisie, vin şi eu’, le-a spus premierul protestatarilor.
Guvernul a modificat în ianuarie, printr-o ordonanţă, Legea recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987. Această ordonanță prevede că, „pentru anul 2015, persoanele care au calitatea de ‘Luptător rănit fără grad de invalididate’ şi de ‘Luptător reţinut’ vor beneficia de o indemnizaţie reparatorie lunară în sumă de 2.020 de lei”.