Primăria Timișoara nu poate concedia un medic angajat ilegal la un cabinet școlar
Primăria Timișoara nu poate concedia un medic angajat ilegal la un cabinet de medicină școlară.
Articol de Radio Timișoara, 12 noiembrie 2019, 17:32
Este vorba de un medic cu privire la care Curtea de Conturi a constatat, şi judecătorii au confirmat, că a fost angajat fără a îndeplini condițiile cerute de lege. Potrivit primarului Nicolae Robu, în ziua în care trebuia dat afară, medicul a intrat în concediu medical, iar de atunci este tot bolnav.
“Ne râde în nas de câtăva vreme, e tot în concediu medical. Asta e legea. Îmi interzice să îi fac ceea ce vreau în situați asta. Am spus că eu îmi asum răspunderea, îi desfaceți contractul de muncă. În momentul în care el a aflat lucrul acesta și-a luat concediu medical și o tot întinde în concediu medical. E normal așa ceva? Ar trebui să vină cineva să facă un control în astfel de situații. Oare chiar este bolnav? Simpla coincidență, chiar când trebuia să i se desfacă contractul de muncă?”, spune Nicolae Robu.
În privința șefei de la Resurse Umane, care și-a asumat angajarea ilegală a medicului școlar, primarul Nicolae Robu a spus că nu are ce să îi facă pentru că legea e interpretabilă, iar ea a acționat cu bună credință.
De săptămâna viitoare, amenzi pentru șoferii care parchează pe locurile destinate autocarelor în Timișoara