Primarul din Brad și un polițist au reușit să cucerească vârful Mont Blanc
Articol de Radio Timișoara, 26 iulie 2016, 12:20
Cu o altitudine de 4810 metri, vârful este cel mai înalt din Europa de Vest şi al treilea din întreaga Europă.
Echipa care a urcat pe vârf a fost formată din două persoane, ceilalți membri ai expediției acuzând probleme de sănătate din cauza altitudinii mari si a lipsei de oxigen.
Escalada pe Mont Blanc a fost pregătită de către membrii ai echipei încă de anul trecut, când au urcat pe toate vârfurile cu înălţime mai mare de 2.500 de metri. Optimişti că vor reuşi în demersul lor, alpiniştii din Brad şi-au stabilit ca slogan cuvintele cu lui Avram Iancu: „No, gata? No, hai!”.
Foto: Facebook/ Florin Cazacu