Primarul Timișoarei se solidarizează cu protestul dascălilor
Articol de Radio Timișoara, 30 mai 2023, 15:11
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, s-a solidarizat cu acţiunea de protest a dascălilor.
Marșul organizat de sindicatele din educație a trecut, astăzi, prin fața sediului municipalității, iar edilul a ieșit să discute cu protestatarii.
Dominic Fritz le-a spus protestatarilor că revendicările lor sunt legitime și că pretențiile lor salariale ar putea fi satisfăcute, dacă ar exista voință politică și curaj din partea guvernanților.
“Înţeleg că mulţi părinţi şi copii suferă, dar cred că mesajul este corect. Felicit profesorii pentru unitatea de care dau dovadă. Este ridicol că Guvernul este surprins de grevă şi de revendicările profesorilor. Situaţia era predictibilă şi Guvernul trebuia să ia în serios inflaţia şi efectul inflaţiei asupra salariilor profesorilor. Se pot găsi bani, dacă Guvernul îşi asumă, în sfârşit, să taie pensiile speciale, să taie la nivel central toate aceste cumetrii şi sinecuri. România este o ţară bogată dacă vrea, dar trebuie să avem un Guvern curajos, care nu încearcă să scape de responsabilităţi. Desigur că e lipsă de curaj. Avem un prim ministru care este beneficiar al unei pensii speciale”, a spus primarul Dominic Fritz.
Profesorii şi celelalte categorii de angajaţi din învăţământul timişean continuă protestele declanşate de mai bine de o săptămână.