Primul deces în rândul personalului medical din Arad din cauza coronavirusului
O infirmieră în vârstă de 56 de ani este primul cadru medical din judeţul Arad care a decedat în urma infectării cu COVID-19.
![Primul deces în rândul personalului medical din Arad din cauza coronavirusului Primul deces în rândul personalului medical din Arad din cauza coronavirusului](https://www.radiotimisoara.ro/wp-content/uploads/2020/01/spital-urgente-Arad.jpg)
Articol de Radio Timișoara, 20 aprilie 2020, 21:31
Femeia a fost internată în ultimele două săptămâni, după diagnosticare, la terapie intensivă, a anuțat Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad.
Infirmiera era angajată la Secţia de Diabet a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, iar decesul acesteia a fost anunţat pe pagina de Facebook a spitalului.
„O veste tragică a îndoliat comunitatea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad. Una dintre colegele noastre, infirmieră pe Secţia de Diabet, a pierdut aseară lupta cu virusul COVID-19, după ce a fost aproape două săptămâni internată pe Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă. Transmitem sincere condoleanţe familiei îndurerate, Dumnezeu să o aibă în paza sa!”, a anunţat unitatea medicală.
Reprezentanţii SCJU Arad au declarat că acesta este primul deces înregistrat în judeţ în rândul cadrelor medicale.