Principalele cazuri sesizate în 2023 la Biroul Teritorial Timișoara al Avocatului Poporului
Articol de Radio Timișoara, 28 decembrie 2023, 12:17
Cele mai multe probleme semnalate la Biroul Teritorial Timișoara al Avocatului Poporului au fost legate încălcarea dreptului de proprietate sau la diverse prestații sociale.
Peste 180 de petiții au fost depuse de locuitorii din vestul țării, în acest an, la Biroul Teritorial Timișoara al Avocatului Poporului.
În aceeași perioadă, 170 de persoane au fost în audiență în județele Timiș, Arad și Caraș-Severin, spune coordonatorul biroului Roxana Marcu.
“Au fost constituite 79 de dosare, iar în 55 de cazuri a fost necesară sesizarea din oficiu a Avocatului Poporului. Totodată, au fost demarate și 12 anchete la sediul autorităților administrative, atunci când a fost necesară lămurirea sau rezolvarea unor dosare mai complexe. Am remarcat, în special, încălcări ale dreptului la proprietate, încălcări ale drepturilor la diferite prestații sociale, precum cardurile pentru plata utilităților sau a celor pentru alimente si stări sau întreruperi abuzive ale indemnizațiilor de handicap, alocații pentru copii sau plata indemnizațiilor pentru urmați și persoanelor deportate sau constituite în prizonieri”, spune Roxana Marcu.
Vă reamintim, Biroul Teritorial al Avocatului Poporului are, un nou sediu în Timișoara, situat pe strada Eugeniu de Savoya, la numărul 14, etajul I. Petenții se pot adresa instituției în fiecare zi lucrătoare, între orele 09,00 și 14,00.