Programul „Cadet pentru o zi” se extinde
Articol de Radio Timișoara, 16 septembrie 2018, 17:39
Articol de Radio Timișoara, 16 septembrie 2018, 17:39
Programul „Cadet pentru o zi”, prin care tinerii voluntari petrec o zi în cazărmi pentru o eventuală carieră militară, se va extinde la o săptămână.
Anunţul a fost făcut, la Arad, de ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor. Potrivit acestuia, obiectivul acţiunii, ca adolescenţii să poată vedea dacă vor să urmeze o carieră în domeniul militar, ar putea fi atins şi mai bine.
Ministrul Mihai Fifor afirmă că, în momentul de faţă, Armata asigură un plan de carieră stabil şi educaţie la cel mai înalt nivel. Oficialul a reamintit că în România nu se poate discuta în acest moment despre reintroducerea serviciului militar obligatoriu.
Foto: http://presamil.ro