Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Protest al presei din Timișoara față de atitudinea primarului Nicolae Robu

Jurnaliștii din Timișoara iau atitudine în urma unor declarații publice făcute de primarul Nicolae Robu. Edilul Timișoarei i-a catalogat pe unii jurnaliști, fără a nominaliza, “paraziți sociali care trăiesc în taxă de protecție și asmuțire”.

Protest al presei din Timișoara față de atitudinea primarului Nicolae Robu

Articol de Radio Timișoara, 5 martie 2018, 08:38

Mai multe redacții din Timișoara s-au solidarizat în urma celor mai recente declarații ale primarului Nicolae Robu, care este și președintele PNL Timiș. Într-o scrisoare adresată Comisiei de Etică a PNL, Comisiei de Cultură şi Mass Media din Parlamentul României, Consiliului Naţional  pentru Combaterea Discriminării, dar şi ONG-urilor care apără libertatea de exprimare şi libertatea presei, jurnaliştii condamnă atitudinea agresivă a primarului, considerând că „atacurile la adresa jurnaliştilor reprezintă o încălcare a normelor europene de comunicare şi o formă de intimidare şi încălcare a libertăţii de exprimare a mass media”.

„Nu  vom mai accepta aceasta atitudine agresivă, nu vom mai tolera accesele verbal suburbane ale primarului Nicolae Robu, care este şi presedintele PNL Timiş.  Ne solidarizăm astfel, reprezentanţii  presei timişorene, într-un demers comun ce îşi propune să apere dreptul jurnaliştilor de a pune întrebări persoanelor publice şi de a critica activitatea acestora”, se arată în scrisoare jurnaliştilor, care mai transmit că „acesta este un prim demers public, iar dacă relaţiile de comunicare nu se vor echilibra, vom apela şi la alte forme, legale, publice, de  protest”.

Iată textul comunicatului semnat de reprezentanții mai multor redacții din Timișoara.

„Protest al presei timișorene față de atitudinea primarului Nicolae Robu, președintele PNL Timiș

Stimați domni, stimate doamne,

Demersul nostru, al presei timișorene, își propune să aducă în atenția autorităților, organizațiilor media din țară și din străinătate, ONG-urilor care susțin libertatea de exprimare, dar și persoanelor publice preocupate de această temă, derapajele grave ale primarului Timișoarei, Nicolae Robu, președintele PNL Timiș.

Primarul Timișoarei și-a făcut o obișnuință din a insulta și a eticheta jurnaliștii, folosind de-a lungul timpului expresii ca ”ultrapenibili”, ”nesimțiți”, „idioţi şi idioate” , ”nu ne tragem în şireturi, când o să aveţi cariera făcută de mine cu cinste şi cu muncă multă, atunciputeți săvă apropiaţi de şireturile mele, până atunci pretind respect” sau ”indivizi şi individe fără minte şi fără caracter, care, în loc să informeze, dezinformează şi calomniază”.

Comportamentul tot mai agresiv și jignitor a culminat vineri, 2 martie a.c, când excesele verbale au atins un nivel fără precedent. Nicolae Robu a catalogat, pe contul său de Facebook, media locală ca fiind ”presa mizerabilă, presa nepresă, de fapt, formată din paraziți sociali ce trăiesc din taxă de protecție și taxă de asmuțire”. Ulterior, în cadrul conferinței de presă a PNL Timiș, acesta a continuat cu insulteleși a refuzatsă răspundă la întrebările legitime ale jurnaliștilor. ”Există tot felul de variante de prostituție în lumea de astăzi, nu numai prostituția pe centuri sau nu știu pe unde. Există și alt fel de prostituție, care e mai gravă”, a susținut Nicolae Robu.Seria atacurilor a continuat ieri când, într-o nouă postare pe Facebook, le-a numit pe colegele noastre „țațe” și a reluat expresii ca „presa nepresă”, „jurnaliști nejurnaliști”, „prostituție”.

Nicolae Robu a avut ieșiri agresive verbal, de-a lungul timpului, din păcate, nu numai la adresa jurnaliștilor, ci împotriva oricăror persoane care au avut o altă părere decât a sa – cetățeni ai Timișoarei, primari PNL, alți politicieni sau membri ai unor asociații.

În opinia noastră, toate aceste atacuri la adresa jurnaliștilor reprezintă o încălcare a normelor europene de comunicare și o formă de intimidare și încălcare a libertății de exprimare a mass media.

Nu  vom mai accepta aceasta atitudinea gresivă, nu vom mai tolera accesele verbal suburbane ale primarului Nicolae Robu, care este și președintele PNL Timiș.

Ne solidarizăm astfel, reprezentantii presei timișorene, într-un demers comun ce își propune să apere dreptul jurnaliștilor de a pune întrebări persoanelor publice și de a critica activitatea acestora.

Acesta este un prim demers public, iar daca relatiile de comunicare dintre primarul Nicolae Robu și presă nu se vor echilibra, vom apela si la alte forme legale, publice, de  protest.

Demersul nostru se adresează Comisiei de Etică a PNL, căreia îi cerem analizarea acestei situații și un răspuns, comisiilor pentru cultură și mass media din Parlamentul României, Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, dar și ONG-urilor care apără libertatea de exprimare și libertatea presei.

Timișoara, 4 martie 2018

Iulia Ardelean, director Debanat.ro

Lia Lucia Epure, director Ziua de Vest

Nadia Iucu, redactor șef Televiziunea Europa Nova

Octavian Roșa, redactor șef Renașterea bănățeană

Bogdan Marta, redactor șef Tion.ro

Ciprian Voin, director Opiniatimisoarei.ro

Dragoș Boța, editor șef Pressalert.ro

Adrian Marcu, director Banatulazi.ro

Ovidiu Vărădeanu, reporter corespondent

Gelu Chetrariuc, director Sursadevest.ro

Ovidiu Mărăscu, editor Banatulmeu.ro

Petre Irimuș, editor TimisoaraStiri.ro

Sorin Mărăscu, editor Gazetadinvest.ro

Petronela Axinte, corespondentRomânia TV

Daniel Dancea, jurnalist”

Presiune redusă în nordul Timișoarei în urma avariei la rețeaua de apă. Echipele Aquatim, pe teren
Social miercuri, 20 noiembrie 2024, 10:35

Presiune redusă în nordul Timișoarei în urma avariei la rețeaua de apă. Echipele Aquatim, pe teren

Avaria de la rețeaua de apă a Timișoarei care a lăsat orașul fără apă a fost remediată în cursul serii de ieri. Cu toate acestea, în...

Presiune redusă în nordul Timișoarei în urma avariei la rețeaua de apă. Echipele Aquatim, pe teren
O avarie de proporții la conducte a afectat alimentarea cu apă rece a Timișoarei
Social marți, 19 noiembrie 2024, 21:11

O avarie de proporții la conducte a afectat alimentarea cu apă rece a Timișoarei

Aquatim anunță că se confruntă cu o situație critică apărută în timpul punerii în funcțiune a unei noi conducte de apă. Echipele Aquatim...

O avarie de proporții la conducte a afectat alimentarea cu apă rece a Timișoarei
Viitorul sunt ei! Campanie de prevenire a sarcinii în rândul adolescentelor
Social marți, 19 noiembrie 2024, 20:51

Viitorul sunt ei! Campanie de prevenire a sarcinii în rândul adolescentelor

Peste 250 de elevi de la școli și licee din Timișoara au participat la lansarea unei campanii ce urmărește prevenirea sarcinii în rȃndul...

Viitorul sunt ei! Campanie de prevenire a sarcinii în rândul adolescentelor
Crește numărul infecțiilor respiratorii în Timiș
Social marți, 19 noiembrie 2024, 19:59

Crește numărul infecțiilor respiratorii în Timiș

Numărul cazurilor de infecții respiratorii înregistrează o creștere în județul Timiș. Peste 25.000 de doze de vaccin antigripal au fost deja...

Crește numărul infecțiilor respiratorii în Timiș
Social marți, 19 noiembrie 2024, 17:05

Adolescent de 16 ani, filmat la volanul unei mașini puternice în Timiș

Poliţiştii timişeni au confirmat veridicitatea imaginilor care surprind un adolescent la volanul unei maşini, în Dumbrăviţa. A fost...

Adolescent de 16 ani, filmat la volanul unei mașini puternice în Timiș
Social marți, 19 noiembrie 2024, 15:08

Amendă pentru incendiere de deșeuri în Timișoara

Polițiștii locali care treceau prin zonă au observat că resturile care ardeau în spatele curţii, flăcările fiind destul de mari și riscând...

Amendă pentru incendiere de deșeuri în Timișoara
Social luni, 18 noiembrie 2024, 19:50

Accident cu două tramvaie în Piața Badea Cârțan din Timișoara. Două persoane, la spital

Un vatman a rămas încarcerat în urma tamponării cu un alt tramvai, în intersecția din Piața Badea Cârțan din Timișoara. Potrivit...

Accident cu două tramvaie în Piața Badea Cârțan din Timișoara. Două persoane, la spital
Social luni, 18 noiembrie 2024, 13:51

Caravana „Povești Terapeutice și Flori de Sare” ajunge la Timișoara

Asociația KinetoBebe aduce proiectul “Povești Terapeutice și Flori de Sare” la orașul Timișoara. Proiectul, susținut financiar exclusiv de...

Caravana „Povești Terapeutice și Flori de Sare” ajunge la Timișoara