Punctul de Trecere a Frontierei de la Triplex Confinium este deschis la final de săptămână
Ziua Euroregiunii Dunăre-Criș-Mureș-Tisa aduce, și anul acesta, deschiderea punctului de trecere a Frontierei de la Triplex Confinium.
Articol de Radio Timișoara, 26 mai 2017, 10:26
Poliția de Frontieră anunță deschiderea temporară a punctului de trecere a frontierei de la Beba Veche (localitate de pe teritoriul României) – Rabe (localitate de pe teritoriul Serbiei) şi Kubekhaza (localitate de pe teritoriul Ungariei). Programul după care se desfășoară activitatea este între orele 10:00 și 18:00 în zilele 27 mai și 28 mai.
Toți cei care vor să călătorească trebuie să știe că pot trece în Serbia pe baza unui document de călătorie valabil (carte de identitate sau paşaport).
Foto: www.timisoaraexpress.ro