Rafalele de vânt au făcut prăpăd în Caraș-Severin
Mai multe localităţi din Caraş-Severin au rămas fără curent, azi-noapte, din cauza vântului puternic. La această oră, în Caraş-Severin mai sunt probleme cu alimentarea în localităţile: Târnova, Rugi şi Bratova.
Articol de Radio Timișoara, 31 ianuarie 2015, 09:48 / actualizat: 31 ianuarie 2015, 12:53
Drumul de la telescaun la Muntele Mic a fost deschis, după ce nu s-a putut circula din cauza vântului puternic. Şi drumul spre Semenic este deschis.
Acoperișurile mai multor blocuri din Reșița au fost smulse și trântite peste mașini. Este vorba despre imobilele de pe străzile Progresului, Zarandului și Nuferilor. În plus, mai multe panouri publicitare și indicatoare rutiere au fost doborâte de vântul puternic.
Foto: resita.ro