Râul Bârzava a spart digul la Şoşdea. Apele sunt însă în scădere
Articol de Radio Timișoara, 29 iunie 2016, 18:17
Primarul comunei Măureni, Filimon Brian, spune au fost evacuate 15 persoane, cazare la Căminul cultural și la rude.
Filimon Brain a spus că situaţia ar fi putut fi evitată, dacă după ultimele inundaţii din 2004 – 2005 digurile ar fi fost întărite, aşa cum s-a promis. La faţa locului, pompierii au acţionat cu două bărci de salvare şi au asigurat transportul oamenilor spre locurile de muncă şi al ajutoarelor pentru sinistraţi.
În zonele inundate s-a deplasat şi prefectul judeţului Caraş-Severin, Florenţa Albu.
Chiar dacă apele au depăşit digul, iar cei 1.000 de localnici nu pot să se deplaseze decât cu bărcile, doar şapte case de la marginea localităţii au fost afectate, oamenii fiind evacuaţi cu ajutorul pompierilor. Restul localităţii se află în afara oricărui pericol.
Apele sunt în scădere, de la un ritm de descreştere de un centimetru la două ore, în prezent scad cu circa trei centimetri la o jumătate de oră, a precizat William Szabo, reprezentantul Apelor Române Caraş-Severin. El a precizat că viitura de astăzi a fost mai mare decât cea din 2005, care a fost considerată una istorică.