Recomandări pentru cei care pleacă la munte de Revelion
Românii se îndreaptă în număr mare spre stațiunile montane pentru a petrece Revelionul. În aceste condiții, 37.000 de polițiști se află zilnic pe șoselele din țară, zilele acestea, pentru a fluidiza traficul și pentru a verifica dacă șoferii respectă legislația rutieră.
Articol de Radio Timișoara, 28 decembrie 2015, 22:35
Autoritățile române le recomandă șoferilor să se intereseze din timp de condițiile de trafic și să conducă cu prudență, în special când merg pe drumuri de munte, acoperite cu zăpadă sau polei.
Reprezentanții Ministerului de Interne le recomandă conducătorilor auto să respecte limitele de viteză și să nu urce la volan dacă au consumat băuturi alcoolice.
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române va transmite periodic informări cu privire la valorile de trafic şi recomandări preventive.
Pentru cei care tranzitează punctele de trecere a frontierei, Poliția de Frontieră a postat pe site-ul propriu o secțiune care afișează media timpilor de așteptare în toate vămile. De asemenea, există o aplicaţie pentru telefoane și tablete care prezintă punctele de frontieră mai puţin aglomerate.
Foto: skistraja.ro