Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Recomandările pompierilor timișeni privind măsurile de siguranță din timpul slujbelor religioase

 

Recomandările pompierilor timișeni privind măsurile de siguranță din timpul slujbelor religioase

Articol de Radio Timișoara, 24 decembrie 2018, 13:23

Pompierii vin cu mai multe recomandări speciale pentru credincioșii care merg, în această perioadă, la slujbele oficiate în biserici.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Timiș, Elena Megherea, pentru prevenirea incendiilor și a altor incidente e nevoie de respectarea unor reguli simple.

“La începutul slujbei reprezentanții bisericilor trebuie să le spună credincioșilor regulile ce trebuie respectate în biserică în scopul prevenirii incendiilor, mai cu seamă privind utilizarea lumânărilor, modul de comportare pe timpul izbucnirii unui incendiu în lăcașului – de exemplu, păstrarea calmului – evitarea producerii unor accidente nedorite și a instalării panicii pe durata evacuării construcției incendiate, cât și privind asigurarea stingerii urgente a incendiului cu forțele și mijloacele existente. Cetățenii trebuie să țină lumânările aprinse cât mai departe de haine și de obiectele combustibile precum icoane, decoruri, mobilier, coroane și alte obiecte”, spune Elena Megherea.

Pompierii mai recomandă ca pentru evitarea supraaglomerării lăcașurilor de cult, slujbele să se țină în exteriorul bisericii, iar acolo unde serviciile religioase se desfășoară în biserici, ușile de acces și de evacuare să fie menținute deschise. De asemenea, ISU le recomandă șoferilor să parcheze în preajma bisericilor în așa fel încât să permită, la nevoie, accesul mașinilor de intervenție.

Drumul Crucii la Basilica Papală Maria Radna
Social vineri, 18 aprilie 2025, 13:01

Drumul Crucii la Basilica Papală Maria Radna

Slujbele speciale de Paște sunt în plină desfășurare la două dintre cele mai mari locuri de pelerinaje din vestul României, aflte în județul...

Drumul Crucii la Basilica Papală Maria Radna
Bisericile din Timiș, verificate de pompieri înaintea sărbătorilor pascale
Social vineri, 18 aprilie 2025, 11:29

Bisericile din Timiș, verificate de pompieri înaintea sărbătorilor pascale

Echipe ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Timiş au controlat mai multe lăcaşuri de cult din judeţ în perioada premergătoare...

Bisericile din Timiș, verificate de pompieri înaintea sărbătorilor pascale
Cel mai lung Drum al Crucii: 1.000 de pelerini urcă anual spre Straja, în Vinerea Mare
Social vineri, 18 aprilie 2025, 11:21

Cel mai lung Drum al Crucii: 1.000 de pelerini urcă anual spre Straja, în Vinerea Mare

În Valea Jiului, în Vinerea Mare, se desfăşoară, în fiecare an, cea mai mare procesiune religioasă din România. Credincioşii pleacă din...

Cel mai lung Drum al Crucii: 1.000 de pelerini urcă anual spre Straja, în Vinerea Mare
Programul slujbelor la Catedrala Mitropolitană și Domul Romano-Catolic din Timișoara
Social joi, 17 aprilie 2025, 11:45

Programul slujbelor la Catedrala Mitropolitană și Domul Romano-Catolic din Timișoara

Programul slujbelor la Catedrala Mitropolitană din Timișoara Joi, 17 aprilie ora 7.00 – Ceasurile și Obednița, urmate de Liturghia Sfântului...

Programul slujbelor la Catedrala Mitropolitană și Domul Romano-Catolic din Timișoara
Social joi, 17 aprilie 2025, 11:36

A prins un somn de de 40 de kilograme și s-a ales cu o amendă de 10.000 de lei

Un bărbat din Arad a fost prins de autorităţi că avea în barcă un somn de 40 de kilograme, deşi este perioadă de prohibiţie. Pescarul, în...

A prins un somn de de 40 de kilograme și s-a ales cu o amendă de 10.000 de lei
Social marți, 15 aprilie 2025, 11:29

Paștele și 1 Mai în marile magazine: oferte tentante, dar și prețuri mari

Marile lanțuri de magazine au pregătit oferte diversificate, menite să-i ispitească pe cumpărătorii. Retailerii s-au aprovizionat atât pentru...

Paștele și 1 Mai în marile magazine: oferte tentante, dar și prețuri mari
Social marți, 15 aprilie 2025, 10:36

Sprijin pentru familiile vulnerabile. Program de prevenire a separării copiilor de familie în Timișoara

Mai mulți copii din Timișoara și din județul Timiș vor primi sprijin printr-un program pentru prevenirea separării de familie. Este vorba...

Sprijin pentru familiile vulnerabile. Program de prevenire a separării copiilor de familie în Timișoara
Social marți, 15 aprilie 2025, 10:21

Lumina Învierii ajunge la Arad de la Ierusalim

Credincioșii din Arad vor primi și anul acesta Lumina Sfână a Învierii venită de la Ierusalim. Doi reprezentanți ai Arhipescopiei Aradului vor...

Lumina Învierii ajunge la Arad de la Ierusalim