Restaurarea celui mai important loc de pelerinaj din Banat, Maria Radna, avansează
Lucrările de restaurare a Basilicii Papale Maria Radna, din judeţul Arad, sunt în grafic. Potrivit preotului Andreas Reinholz, la turnul de nord a fost finalizată învelitoarea de tablă, precum și tencuala din interior și lucrările de consolidare. La turnul sudic al Basilicii încă se lucrează la consolidare, iar între timp se lucrează și la suporturile pentru cruci de pe cele două turnuri. Potrivit preotului Andreas Reinholz, materialele din care sunt făcute crucile vechi nu corespund noului profil astfel că vor fi înlocuite.
Articol de Carla Chiu, 16 iulie 2014, 07:36
În spatele Mânăstirii a fost finalizat deja zidul de sprijin iar acum se lucrează la fundația corpului de vest. În interior, jumătate din tencuieli sunt gata și circa 15% din instalațiile termice și electrice.
Preotul Andreas Reinholz a mai precizat că se lucrează şi la noile trepte, ce vor fi gata în septembrie, dar şi la acoperişul corpului de sud al mânăstirii.
Proiectul prevede şi amenajarea a două muzee, a unei săli de conferinţe, a unei biblioteci şi a unui infocentru turistic.
Investiţia totală se ridică la circa 47 de milioane de lei – sumă suportată în mare parte de Uniunea Europeană dar şi de Guvernul României.
Proiectul, demarat anul trecut în luna mai, ar trebui să fie gata în vara anului viitor.
Mănăstirea va fi sfinţită din nou pe 2 august 2015, în cadrul unei procesiuni la care vor fi invitaţi episcopi şi cardinali din mai multe ţări.
Maria Radna este cel mai important loc de pelerinaj catolic din vestul ţării. Atestată documentar de peste 700 de ani, Biserica Maria Radna a primit în anul 1992 de la Papa Ioan Paul al II-lea titlul de Basilica Papala Minor. Aici se găseşte o icoană a Maicii Domnului cu pruncul Iisus, despre care se spune că este făcătoare de minuni.
Basilica Papală Maria Radna este cel mai de succes obiectiv turistic din judeţul Arad. Basilica este vizitată zilnic, în medie, de peste 200 de turişti, atât catolici, cât şi de altă religie, din țară sau din străinătate.
Sursa foto: locuri-nevazute.blogspot.com