Risc crescut de avalanșă în Parâng
Salvamontiștii hunedoreni avertitează că în Masigul Parâng riscul de avalanşă este ridicat. Riscul este de gradul 3-4 în zona de creastă din partea centrală a Masivului Parâng, la altitudini mai mari de o mie 800 de metri, dar şi pe văile adânci, unde zăpada de pe cornişe o poate lua la vale.
Articol de Radio Timișoara, 13 ianuarie 2018, 17:08
Şeful Salvamont Petroşani, Remus Popescu, le recomandă turiştilor care merg în staţiunea Parâng să nu plece pe trasee, mai ales că în zonă este şi ceaţă.
Pericolul de avalanşă este prezent şi în Masivul Vâlcan, în zonele în care s-au format cornişe de zăpadă care ar putea să plece atunci când sunt călcate de turiştii lipsiţi de experienţa traseelor pe timp iarnă.
Din cauza vremii capricioase, salvamontiştii din Straja recomandă turiştilor să rămână în zonele schiabile.