Risc de avalanșă în masivele Parâng și Retezat
Articol de Radio Timișoara, 13 martie 2021, 07:43
Articol de Radio Timișoara, 13 martie 2021, 07:43
Este risc de avalanşă în masivele muntoase, după ce la altitudini mari a nins. Salvamontiştii din judeţul Hunedoara au avertizat asupra riscului de avalanşă la altitudini mai mari de 1.800 de metri, după ce în masivele Retezat şi Parâng a nins în ultimele zile şi s-a aşternut un strat de circa 20 de centimetri de zăpadă proaspătă.
Şeful Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean, spune că persoanele care doresc să practice schiul de tură ar trebui să fie foarte atente, mai ales în locurile cu feţe de zăpadă.
Pe de altă parte, la acest sfârşit de săptămână se poate schia pe toate pârtiile din staţiunile montane ale judeţului Hunedoara.