Românii sunt superstițioși. 76% dintre români cred că există minuni, iar 65% cred în deochi
Potrivit unui sondaj de opinie realizat de Institutul Roman pentru Evaluare si Strategie (IRES), peste trei sferturi dintre români cred ca exista minuni, iar 65% cred ca exista deochi. Cercetarea arată ca 61% dintre români recunosc că urmaresc horoscopul, 46% cred în sfârșitul lumii și 44% spun că au avut vise premonitorii.
Articol de Radio Timișoara, 1 noiembrie 2014, 22:28
Potrivit studiului, 55% dintre persoanele chestionate cred în existenta blestemelor, 52% în cea a demonilor, iar 46% în ce a duhurilor rele. Doar 19% cred în existenta fantomelor. 95% cred că există Dumnezeu, iar 78% cred in existenta îngerilor.
Sondajul a fost realizat pe un grup de 1.214 persoane de 18 ani si peste, pe un esantion multi-stratificat, probabilist, reprezentativ la nivel national, cu o eroare maxima tolerata de ± 2,8%. Interviurile s-au desfasurat, vineri, 31 octombrie, prin interviuri telefonice.