S-a dublat numărul timișenilor care primesc ajutoare alimentare de la Uniunea Europeană
Aproape 90.000 de timişeni, dintre care jumătate din municipiul Timişoara, primesc anul acesta ajutoare alimentare de la Uniunea Europeană. Conform estimării autorităților, această cifră reprezintă aproape dublul numărului celor care beneficiau de aceste facilităţi în anii trecuţi.
Articol de Radio Timișoara, 22 decembrie 2014, 16:49
‘Avem circa 45.000 de beneficiari ai acestor ajutoare alimentare doar în Timişoara, iar numărul lor reprezintă cam jumătate din populaţia judeţului; deci, la nivel de judeţ estimăm circa 90.000 de oameni care vor primi pachetele cu alimente neperisabile, a declarat luni subprefectul Marossy Zoltan, într-o conferinţă de presă.
Pe lista alimentelor distribuite se află făină de grâu, ulei, orez, zahăr, conserve.
Subprefectul a mai precizat că pachetele cu hrană se vor împărţi inclusiv în data de 30 decembrie, până la data de 15 ianuarie 2015.
Primarul Nicolae Robu apreciază că numărul beneficiarilor acestor ajutoare este foarte mare, ceea ce denotă ‘sărăcirea tot mai accentuată a populaţiei’. Edilul timişorean a adăugat că este evident că sunt foarte multe persoane şi din sectorul privat care au salarii mici.