Salvamontiștii recomandă prudență în zona stațiunilor Straja și Parâng
Salvamontiştii hunedoreni le recomandă turiştilor să fie prudenţi dacă intenţionează să efectueze drumeţii pe traseele din zona staţiunilor Straja şi Parâng.
Articol de Radio Timișoara, 27 noiembrie 2021, 06:53
Avertismentul vine în condițiile în care în toate masivele muntoase din Hunedoara a început să ningă, iar vântul bate puternic. De altfel, zona înaltă judeţ și din Caraș-Severin sunt, până la ora 20, sub avertizare de tip cod portocaliu.
Pe de altă parte, salvamontiștii spun că, dacă vântul se potoleşte şi temperatura se va menţine sub minus 3 grade Celsius, atunci va fi zăpadă depusă în zona Straja. Administratorii pârtiilor de aici au pornit şi tunurile de zăpadă artificială pentru a putea pregăti domeniul schiabil pentru momentul deschiderii oficiale a sezonului de iarnă, pe 1 decembrie.
Ninsoare şi vânt puternic sunt semnalate şi în staţiunea Parâng, precum şi în zona Cabanei Pietrele din Retezat.