1 din 50 de locuitori din Moșnița Nouă și Dumbrăvița este infectat cu SARS-CoV-2
Unul din 50 de locuitori din comunele timișene Moșnița Nouă și Dumbrăvița este infectat cu coronavirus.
Articol de Radio Timișoara, 18 ianuarie 2022, 19:48
Potrivit ultimei raportări a Direcției de Sănătate Publică, rata de infectare cu SARS-CoV-2 a trecut de 20 la mie în cele două comune de lângă Timișoara.
Primarul Moșniței, Florin Bucur, spune că rata este atât de mare și ca urmare a numărului mare de teste efectuate.
Pe de altă parte, la Spitalul Județean din Timișoara a fost confirmat al patrulea focar de coronavirus, spune managerul Raul Pătrașcu.
Timișul a ajuns la o rată de infectare de 7,13 la mia de locuitori, în timp ce Timișoara are o incidență de 9,27. Alte două localități periurbane, Giroc și Ghiroda, se apropie de 14.