192 de noi cazuri confirmate în ultimele 24 de ore. Bilanțul total ajunge la 1.952 de persoane
Grupul de Comunicare Strategică anunță că, până astăzi, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.952 de cazuri de persoane infectate cu virusul Covid 19.
Articol de Radio Timișoara, 30 martie 2020, 13:18 / actualizat: 30 martie 2020, 16:43
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 192 noi cazuri de îmbolnăvire. Pacienții nou confirmați au vârsta cuprinsă între 1 și 90 de ani.
Dintre cele 1.952 de persoane confirmate pozitiv, 209 au fost declarate vindecate și externate (55 la Timișoara, 80 la București, 23 la Iași, 15 în Caraș-Severin, 7 la Craiova, 10 la Constanța, 10 la Prahova, 2 la Cluj 1 la Galaţi, 1 la Mureş, 1 la Bihor, 1 la Brăila, 3 la Braşov).
Totodată, până acum, 46 de persoane diagnosticate cu infecție cu Covid-19, internate în spitale din Craiova, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timișoara, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Ialomița și Satu Mare, au decedat.
La ATI, în acest moment, sunt internați 55de pacienți, dintre care 33 în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalți pacienți este bună, staționară.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 9.255 de persoane. Alte 126.371 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 23.103 de teste, din care peste 1.500 în unități medicale private.