Două persoane decedate de coronavirus; aveau afecțiuni preexistente
![Două persoane decedate de coronavirus; aveau afecțiuni preexistente Două persoane decedate de coronavirus; aveau afecțiuni preexistente](https://www.radiotimisoara.ro/wp-content/uploads/2020/03/coronavirus-pozitiv-Gerd-Altmann-de-la-Pixabay.jpg)
Articol de Radio Timișoara, 22 martie 2020, 13:09 / actualizat: 23 martie 2020, 14:24
Un număr de 433 de persoane au fost confirmate, până în prezent, cu noul coronavirus, în România, iar două persoane au decedat, a informat Grupul de Comunicare Strategică.
Primele două decese de pe teritoriul României ale unor pacienţi infectaţi cu noul tip de coronavirus au fost înregistrate astăzi. E vorba despre pacientul de 67 de ani, confimat cu Covid 19 la spitalul Filiași și transferat la Craiova, pacient care avea cancer în stadiu terminal. Al doilea deces este în cazul unui pacient de 74 de ain internat Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale Dr. Victor Babeş – București, transferat de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, având o boală cronică preexistentă pentru care se afla în programul de dializă.
Dintre persoanele infectate în țară, 64 au fost declarate vindecate şi externate – 47 la Timişoara, 11 la Bucureşti, 3 Craiova, una la Iaşi, 2 la Constanţa.
De la ultima informare transmisă, au fost înregistrate alte 66 de noi cazuri de îmbolnăvire.
Pacienţii nou confirmaţi cu infecţie au vârsta cuprinsă între 9 ani şi 74 de ani, a precizat GCS.
La ATI, în acest moment, sunt internați 14 pacienți, din care 3 în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalți pacienți este bună, staționară.