Administratorul public al Primăriei Deva, reinfectat cu COVID-19
Articol de Radio Timișoara, 5 octombrie 2020, 14:13
Articol de Radio Timișoara, 5 octombrie 2020, 14:13
Administratorul public al municipiului Deva, Adrian David, a fost diagnosticat, pentru a doua oară în acest an, cu COVID-19.
David spune că boala a fost depistată după ce ieri a resimţit simptomele unei răceli şi a decis să-şi facă un test PCR pentru noul coronavirus la Spitalul Judeţean de Urgenţă.
“Duminică, m-am trezit cu simptomele specifice unei răceli şi, pentru siguranţa tuturor, am decis să-mi fac un test COVID, care a ieşit pozitiv. Mi-am făcut investigaţii la plămâni, analize de sânge. Nu pare a fi o situaţie complicată, dar trebuie urmat un tratament”, a declarat Adrian David.
El a precizat că urmează un tratament acasă, deoarece nu era cazul de o internare în spital. După cinci zile va repeta testul pentru infecţia cu COVID-19, până atunci rămânând în izolare, alături de familie.
David a precizat că pe această linie nu se pune problema unor contacţi direcţi deoarece a respectat, în permanenţă, toate regulile sanitare şi a purtat mască la toate manifestările.
Administratorul public al Devei a mai fost infectat cu noul coronavirus la jumătatea lunii martie, atunci el fiind internat în Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara alături de deputatul Lucian Heiuş şi primarul oraşului, Florin Oancea.
În luna mai, cei trei politicieni liberali s-au numărat printre primii donatori de plasmă din judeţul Hunedoara pentru a sprijini tratamentul persoanelor care sufereau de COVID-19.