Al doilea caz confirmat de coronavirus în Timișoara
Articol de Radio Timișoara, 3 martie 2020, 14:27 / actualizat: 3 martie 2020, 15:38
Un bărbat din Timişoara este al patrulea caz de coronavius confirmat din ţară și al doilea din oraș. Anunțul a fost făcut de Grupul de Comunicare Strategică.
Este vorba despre un bărbat de 47 de ani din Timişoara. Potrivit sursei citate, bărbatul a călătorit în acelaşi avion cu femeia de 38 de ani depistată pozitiv în februarie, care s-a întors din Italia și este internată la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara.
Mai exact, bărbatul a călătorit în data de 20 februarie cu același avion în care se afla și pacienta de 38 de ani. Din 28 februarie, bărbatul s-a aflat în autoizolare la domiciliu împreună cu familia, fiind în toată această perioadă asimptomatic, anunță Direcția de Sănătate Publică Timiș.
Rezultatele primei probe recoltate la începutul perioadei de autoizolare au fost negative, însă proba recoltată în cea de-a 12–a zi, respectiv ieri, are rezultat pozitiv la testarea infectiei cu coronavirus COVID 19, astazi fiind recoltate probele pentru cea de-a 13-a zi de contactul cu pacienta.
În acest moment se afla in desfasurare ancheta epidemiologica. Personalul de specialitate DSP Timis se afla pe teren, au identificat contactii apropiati, pentru care se recolteaza probele in vederea testarii infectiei cu noul coronavirus COVID 19.