Avertismentul medicilor: Fără excese alimentare de sărbători
Ca în fiecare an în perioada sărbătorilor, medicii reamintesc populaţiei să nu facă excese alimentare.
Articol de Radio Timișoara, 25 decembrie 2019, 18:51 / actualizat: 26 decembrie 2019, 6:56
Spitalele de urgenţă şi unităţile de primiri urgenţe ale unităţilor medicale vor funcţiona cu linii de gardă de profil şi vor acorda asistenţă medicală de sărbători. În marile oraşe din ţară va fi deschisă cel puţin o farmacie.
Serviciul de ambulanţă va avea program normal, iar în această perioadă va asigura şi eliberarea de certificate constatatoare de deces, solicitările populaţiei fiind preluate la numărul de telefon 112.