Bărbat cu ruptură spontană de aortă salvat la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timișoara
Medicii de la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timișoara au salvat un bărbat cu ruptură spontană de aortă prin implatarea un stent Graft în aorta toracică. Bărbatul are 41 de ani și a fost diagnosticat cu ruptură spontană de aortă şi cu sângerare masivă în pleura stângă.
Articol de Radio Timișoara, 18 februarie 2018, 07:28
“Astfel de proceduri sunt deosebit de utile în cazul pacienţilor cu rupturi traumatice de aortă, disecţii şi anevrisme de aortă, la noi fiind efectuate doar sporadic, din lipsa unui program naţional în care să fie inclus şi institutul nostru, costul unui stent Graft fiind de 7.000 de euro. Dorim ca această alternativă modernă şi mai simplă decât chirurgia directă să devină o rutină în IBCV Timişoara, să ducă la creşterea experienţei echipei cardio-chirurgicale şi să ajute pacienţii aflaţi în situaţii critice”, a declarat şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară a IBCV Timişoara, prof. univ. dr. Marian Gaşpar.
Procedura a fost efectuată cu succes de către o echipă complexă de chirurgi cardiaci, medici anestezişti, cardiologi intervenţionişti, echocardiografişti. Din echipă au făcut parte prof.dr. Rolf Dammrau (Germania), dr. Laurenţiu Paşcalău, dr. Costel Erimescu, dr. Daniel Nica, dr. Horia Cioloca, dr. Ani Mornos şi asistenta Livia Gheţa.