Cele șapte teste de coronavirus din Timișoara sunt negative
Șoferul de TIR, internat cu suspiciune de coronavirus, și cele șase persoane care au fost în contact direct cu femeia deja diagnosticată și internată la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara nu sunt infectați cu virusul Covid 19.
Articol de Radio Timișoara, 29 februarie 2020, 14:39
Bărbatul de 45 de ani a intrat în România ieri venind din Italia, unde este șofer de TIR. După ce s-a prezentat la spital cu o tuse ușoară a fost internat la Spitalul de Boli Infecțioase și i s-au prelevat probe, rezultatul fiind negativ.
Alte șase teste au fost efectuate pentru contacții femeii care s-a întors din Lombardia și a fost diagnosticată deja cu Covid 19. Doi dintre contacţii apropiaţi vizitaţi de femeie locuiesc în Lugoj, iar ceilalţi patru sunt din Timişoara. Și în acest caz toate testele au ieșit negative.
Personalul de specialitate al DSP a recoltat probe și de la persoanele aflate în avion, în imediata vecinătate a pacientei. Aceste persoane sunt izolate la domiciliu încă de aseară, sunt asimptomatice şi se află sub supraveghere, fiind monitorizate de reprezentanţii DSP Timiş, a anunţat purtătorul de cuvânt al DSP Timiş, Cornelia Bubatu.
Potrivit acesteia, la nivelul judeţului Timiş sunt în prezent 305 persoane izolate la domiciliu şi monitorizate de reprezentanţii DSP, dar nu sunt persoane care să necesite carantină.