Centrul de Transfuzii din Deva este deschis și astăzi pentru donatori
Centrul Judeţean de Transfuzii Sanguine din Deva este deschis și astăzi între orele 8,00 şi 12,00, pentru persoanele care doresc să doneze plasmă necesară în tratamentul bolnavilor de COVID-19.
Articol de Radio Timișoara, 28 noiembrie 2020, 07:05
Solicitările de plasmă în tratamentul îmbolnăvirilor de COVID-19 a crescut cu 30-40 % în cursul lunii noiembrie, pe fondul progreselor constatate de medici în tratamentul bolii, în spitale.
“Cererea de plasmă în tratamentul bolnavilor de COVID-19 este din ce în ce mai mare. Avem între 12 şi 16 solicitări de plasmă, în fiecare zi pentru că s-a constatat eficienţa administrării acestui tratament în cazul îmbolnăvirilor de COVID-19. Noi livrăm plasmă, în permanenţă”, spune directorul CJTS Hunedoara, dr. Victoria Hălmagi.
Pentru ziua de sâmbătă, la sediul din Deva al CJTS sunt aşteptate persoanele vindecate de COVID-19, care sunt dispuse să doneze sânge prin procedura de ‘sânge total’, din care se va obţine plasma pentru tratamentul COVID-19.
În cazul donatorilor de plasmă prin procedeul de plasmafereză, procedura se desfăşoară la centrul de recoltare din policlinica spitalului din municipiul Hunedoara, unde CJTS dispune de un aparat de plasmafereză. Deoarece procedura este mai lungă ca durată, donările se fac în baza unei programări convenite la nivelul CJTS Hunedoara-Deva.