Crește numărul copiilor internați cu afecțiuni respiratorii în Arad
Numărul afecțiunilor respiratorii este în creștere în rândul copiilor, în județul Arad.
Medicii avertizează că sunt situații de cazuri mai grave, astfel că peste 20 de copii au fost internați, în ultimele 3 zile, în Secția Pediatrie 2 a Spitalului Județean. Este vorba de mai mult de jumătate dintre cei 38 de mici pacienți internați în 72 de ore în această secție. Cei mai mulți copii internați au vârste cuprinse între 2 și 7 ani.
Pentru a face față numărului de internări, s-a decis reducerea locurilor destinate copiilor cu infecţie COVID-19, având în vedere că sunt doar doi astfel de pacienţi.
Articol de Radio Timișoara, 7 noiembrie 2022, 19:33 / actualizat: 8 noiembrie 2022, 6:46