DoomFest 2023. Motocicliștii strâng fonduri pentru renovarea a două saloane de la Spitalul Militar Timișoara
Articol de Radio Timișoara, 23 septembrie 2023, 18:54
Clubul moto Doomstriker Banat și Universitatea de Științele Vieții “Regele Mihai I” din Timișoara și-au unit forțele pentru a renova două saloane ale Secției de Cardiologie din cadrul Spitalului Clinic Militar de Urgență.
Evenimentul caritabil a început la Iulius Town, unde au putut fi admirate motocicletele celor de la Doomstriker LEMC Banat. De asemenea, artistul timișorean Dragoș Moldovan a susținut un concert.
Ziua de astăzi a început cu o întâlnire a motocicliștilor, urmată de o paradă moto prin Timișoara, cu o oprire la Cimitirul Eroilor, unde participanții au depus o coroană de flori.
Punctul de întâlnire a fost hanul Kilometrul 6.
Printre evenimentele incluse în cadrul DoomFest 2023 se numără o serie de jocuri, concursi și o tombilă.
Seara se va încheia cu concerte de muzică rock, folk și jazz&oldies, cu scopul de a strânge fonduri pentru renovarea celor două saloane. Comunitatea este încurajată să contribuie la acest proiect prin donații în contul Asociației. Accesul la toate evenimentele este gratuit.
Radio Timișoara este partener media al întregului eveniment.