Foarte puțini donatori de sânge în Timișoara, de la începutul anului
Numărul donatorilor de sânge a scăzut, în primele săptămâni ale anului, la Centrul de Transfuzii din Timişoara.
![Foarte puțini donatori de sânge în Timișoara, de la începutul anului Foarte puțini donatori de sânge în Timișoara, de la începutul anului](https://www.radiotimisoara.ro/wp-content/uploads/2017/11/campanie-donare-sange-1.jpg)
Articol de Radio Timișoara, 17 ianuarie 2018, 06:00
Directorul Centrului de Transfuzii, Rodica Lighezan, spune că este nevoie de o mobilizare mai mare, pentru ca spitalele să poată face faţă tuturor cazurilor din oraş.
„Necesarul nostru de sânge este acoperit pentru urgențe. Pentru cazurile mai dificile avem nevoie de suport din partea populației. În mod normal, de la începutul lunii ianuarie, ne-au călcat pragul cam 60 de donatori pe zi, în condițiile în care necesarul ar fi de 120-150 de donatori. Cam acesta este nivelul cererii spitalelor din Timișoara”, a precizat directorul Centrului de Transfuzii, Rodica Lighezan.
Campaniile derulate de instituţie, dar şi de diverse organizaţii, ajută la suplimentarea stocului de sânge, a mai precizat Rodica Lighezan. Vă reamintim, în aceste zile, la Timişoara, se derulează campania “Viaţă din sângele meu”, destinată copiilor bolnavi din oraş.