Focarul de coronavirus de la azilul din Petroșani se extinde
Focarul de COVID-19 de la azilul de bătrâni din Petroșani este în extindere, potrivit DSP Hunedoara.
Articol de Radio Timișoara, 28 septembrie 2020, 10:59
Astăzi sunt așteptate rezultatele altor 4 teste efectuate rezidenților din centrul închis săptămâna trecută, după despistarea a 25 de persoane infectate cu virusul SARS COV 2.
În plus, ancheta epidemiologică va fi extinsă la un alt azil de bătrâni din municipiu, care este gestionat de același personal.
Persoanele diagnosticate, până în prezent, cu COVID-19 sunt internate în spitalele din Deva, Hunedoara, Lupeni,Geoagiu și Simeria.