Fonduri UE pentru reabilitarea termică a spitalului din Hunedoara
Clădirea Spitalului Municipal Hunedoara va fi reabilitată termic cu fonduri europene.
Articol de Radio Timișoara, 11 septembrie 2018, 11:03
Contractul de finanţare, în valoare de 23,1 milioane lei, a fost semnat luni, iar proiectul va fi implementat până în martie 2022. Printre altele, vor fi izolaţi pereţii exteriori, subsolurile, vor fi înlocuite conductele de distribuţie a agentului termic, sistemul de iluminat şi tâmplăria existentă.
De asemenea, vor fi montate sisteme alternative de energie cum sunt panourile solare şi cele fotovoltaice, cu ajutorul cărora se apreciază că vor fi realizate economii la pregătirea apei calde şi, respectiv, la iluminatul interior.
Acesta este cel de-a cincilea proiect cu fonduri europene câştigat de Primăria Hunedoara în acest an.