FOTO / Spitalul Municipal din Timișoara are o nouă clădire pentru Unitatea de Primiri Urgențe
Medicii de la Unitatea de Primiri Urgențe de la Spitalul Municipal Timișoara vor avea condiții de lucru decente, iar pacienții vor fi tratați în condiții civilizate. După ani de zile de așteptări, Unitatea de Primiri Urgențe de la Spitalul Municipal a fost modernizată prin construirea unui corp de clădire nou. Investiția se ridică la 3 milioane de lei, iar execuția clădirii, în termen de 11 luni, a fost finalizată mai repede, spune primarul Nicolae Robu.
Articol de Radio Timișoara, 12 octombrie 2015, 17:44
Am luat hotărârea să ne asumăm realizarea acestei construcții și am reușit să finalizăm lucrarea înainte de termen cu vreo trei luni.
Noua unitate de primire urgențe va avea o capacitate de 17 paturi, iar numărul medicilor va crește de la șase, la 10, alături de care vor lucra și 30 de asistente. Medicii care lucrează acum la Urgențe la Municipal sunt încântați de noile condiții:
Acum, să vă spun pe scurt, înseamnă trecerea de la Dacia 1300 la Mercedes.
Înseamnă să avem mai mult spațiu, să putem să ne desfășurăm activitatea în condiții normale, să ne nu izbim unii de alții, să putem să avem grijă în totalitate și corespunzător de bolnavi.
Lucrările de modernizare a Spitalului Municipal vor continua cu extinderea noii Unități de Primiri Urgențe, dar și cu construirea unui nou corp de clădire.