Interes scăzut în rândul timișenilor față de pastilele cu iodură de potasiu
Articol de Radio Timișoara, 15 iunie 2023, 20:15
Timișenii nu s-au înghesuit să își procure pastilele cu iodură de potasiu, de la debutul campaniei de distribuire.
Puțin peste 19.500 de persoane s-au prezentat la farmacii, pentru a ridica aceste pastile, pe baza rețetei primite de la medicul de familie.
Direcția de Sănătate Publică a recepționat 1 milion de comprimate și a distribuit cam un sfert către farmacii.
Interesul scăzut e influențat și de scăderea posibilității unui atac nuclear, spune purtătorul de cuvânt al DSP Timiș, Cornelia Bubatu.
Pastilele cu iodură de potasiu se recomandă a fi administrate doar persoanelor cu vârsta de până la 40 de ani și doar ca urmare a producerii unui eveniment care presupune scurgeri mari de radiații în atmosferă, cum ar fi un atac nuclear.