Maternitatea Odobescu din Timișoara, în carantină. Cinci asistente medicale, confirmate cu coronavirus
Maternitatea Odobescu din Timișoara intră în carantină, după ce cinci asistente au fost testate pozitiv pentru coronavirus, fiind internate la Spitalul de Boli Infecțioase.
Articol de Radio Timișoara, 31 martie 2020, 20:16
Olimpia Oprea, managerul Spitalului Municipal, de care aparține maternitatea, a confirmat că unitatea intră în carantină. Aici se află peste 80 de persoane, personal medical și pacienți, care vor fi testați pentru Covid 19.
“Am hotărât să introducem în carantină Maternitatea Odobescu pentru că avem cinci cazuri confirmate de infecție Covid 19 la cinci asistente medicale. Asistenta de la Sala de Nașteri a avut soțul confirmat cu Covid 19, lucrează la Ambulanță și era de o săptămână acasă în izolare. Celalate patru asistente de la Neonatologie au prezentat ieri simptomatologie ușoară. Noi am hotărât, împreună cu șefii de secție, să le testăm și am avut azi rezultatul pozitiv, moment în care le-am trimis la Spitalul ‘Victor Babeș’, iar personalul și pacientele care sunt în Maternitatea Odobescu vor fi testați în această seară. Tot în această seară se lucrează în cadrul laboratorului ca să aflăm rezultatele”, spune Olimpia Oprea.
Managerul Municipalului precizează că maternitatea nu mai face internări și niciun cadru medical și nici pacientele nu mai pleacă din spital.