Medicii de familie se pregătesc de proteste
Medicii de familie se pregătesc de proteste, nemulţumiţi de birocraţia excesivă care nu mai lasă loc îngrijirii pacientului, dar şi de subfinaţarea sistemului.
Articol de Radio Timișoara, 12 octombrie 2017, 07:00
Acţiunile sunt anunţate pentru luni, dar consulaţiile se vor acorda în mod normal. Medicii spun că vor ca protestele lor să afecteze cât mai puţin pacienţii, aşadar vor purta doar banderole albe, iar în cabinete vor pune afişe cu mesajele protestului. Dacă însă doleanţele nu le vor fi ascultate, medicii de familie că protestele vor fi de mai mare amploare şi vor continua chiar şi în stradă, spune Adrian Dărăbanțiu, președintele Societăţii de Medicină de Familiei Arad.
Preşedintele Societăţii de Medicină de Familiei Arad, medicul Adrian Dărăbanţiu, atrage atenţia că în următorii 10 ani, România va rămâne cu mai puţin de jumătate din medicii de familie şi asta pentru că mulţi se vor pensiona, iar alţii vor pleca din ţară, în vreme ce tinerii nu prea sunt interesaţi de această specialitate care ia foarte mulţi ani.
România ocupă ultimul loc, între ţările civilizate, în ceea ce priveşte procentul acordat din PIB medicinii de familie.