Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Medicii timișoreni au reușit o intervenție neurochirurgicală în premieră prin care o pacientă a scăpat de dureri atroce

O echipă de specialişti ai Clinicii de Neurochirurgie a Spitalului Judeţean Timişoara a reușit, în premieră naţională, o intervenţie dificilă de îndepărtare doar a părţilor afectate de o tumoră ale nervilor spinali ai unei paciente. Afecțiunea îi provoca pacientei dureri foarte mari, iar pentru a putea dormi câteva minute trebuia să i se administreze morfină.

Medicii timișoreni au reușit o intervenție neurochirurgicală în premieră prin care o pacientă a scăpat de dureri atroce

Articol de Radio Timișoara, 4 decembrie 2020, 16:15

“Este un succes al neurochirurgiei româneşti. O astfel de operaţie durează foarte mult, neurochirurgul trebuie să aibă răbdare, rezistenţă fizică, pentru că operaţia a durat cam şase ore, iar cu anestezie, intubaţie şi detubaţia pacientei s-a ajuns la şapte-opt ore. Este o intervenţie care îţi ocupă toată ziua. Această pacientă nu avea viaţă. Când a venit prima dată la mine pentru alte metode prin care să încerc să-i iau durerea, nu putea vorbi decât într-o anumită poziţie. În spital, până la operaţie a fost nevoită să doarmă pe scaun, cu mai multe perne sub mână, cu medicaţie antalgică de tip morfină ca să poată dormi câteva minute”, spune şeful Clinicii de Neurochirurgie a spitalului, Horia Pleş.

Din echipă a făcut parte şi Andrei Brînzeu, un tânăr format în România şi supraspecializat în Franţa, tehnica aplicată în această intervenţie fiind învăţată de el la Lyon, sub îndrumarea celui care a inventat-o.

“Este vorba despre o intervenţie menită să controleze durerea la o pacientă cu invazia tumorală a nervilor de la braţ. Este o intervenţie pe măduva spinării în care selectiv se taie partea responsabilă de durere. Se face sub microscop operator şi durează foarte mult pentru că la fiecare nerv se taie doar partea responsabilă de durere, prezervând toate celelalte funcţii nervoase, astfel încât pacienta nu mai simte durere în braţul respectiv şi îşi păstrează majoritatea funcţiilor pe care le avea înainte. Spun înainte pentru că nervii erau deja invadaţi şi exista un deficit. Este o intervenţie cu care sunt obişnuit, pentru că am lucrat 10 ani în Franţa cu profesorul care a inventat această operaţie în anii ’70 şi cu care am făcut câteva zeci de operaţii; unele dintre acestea au fost făcute doar de către mine”, a precizat dr. Andrei Brînzeu.

Managerul Spitalului Judeţean, Raul Pătraşcu, subliniază importanţa acestei intervenţii, întrucât a redat viaţă unei paciente aflate în suferinţă foarte mare.

“Este o premieră naţională această intervenţie. Durerile inimaginabile ale unei paciente, care nu o lăsau să doarmă de ani de zile, au dispărut în urma unei operaţii excepţionale pe măduva spinării”, spune Raul Pătrașcu.

Start pentru șantierul viitorului Centru de Recuperare Medicală de la Lovrin
Sănătate luni, 7 aprilie 2025, 20:14

Start pentru șantierul viitorului Centru de Recuperare Medicală de la Lovrin

Șantierul pentru construcția Centrului de Recuperare Ortopedică și Traumatologie de la Lovrin ar putea fi deschis în următoarele săptămâni....

Start pentru șantierul viitorului Centru de Recuperare Medicală de la Lovrin
Lucrările la Centrul de mari arși de la Timișoara au ajuns la 60%. Marcel Ciolacu: Vor termina mai devreme de 8 luni
Sănătate vineri, 4 aprilie 2025, 12:18

Lucrările la Centrul de mari arși de la Timișoara au ajuns la 60%. Marcel Ciolacu: Vor termina mai devreme de 8 luni

Lucrările la Centrul de mari arși de la Timișoara au ajuns la stadiul fizic de 60 la sută, iar proiectul va fi finalizat anul viitor. Managerul...

Lucrările la Centrul de mari arși de la Timișoara au ajuns la 60%. Marcel Ciolacu: Vor termina mai devreme de 8 luni
Pionierat în educația medicală: Facultatea de Asistență Comunitară pregătește specialiști pentru piața internă și externă
Sănătate marți, 1 aprilie 2025, 18:03

Pionierat în educația medicală: Facultatea de Asistență Comunitară pregătește specialiști pentru piața internă și externă

Unul dintre programele de studii, înființate în premieră la noi în țară, de Universitatea de Medicină din Timișoara poate răspunde nevoilor...

Pionierat în educația medicală: Facultatea de Asistență Comunitară pregătește specialiști pentru piața internă și externă
Suma colectată la festivalul Folk/Rock Revolution în sprijinul Spitalului „Louis Țurcanu”. Continuă strângerea de fonduri
Sănătate luni, 31 martie 2025, 20:00

Suma colectată la festivalul Folk/Rock Revolution în sprijinul Spitalului „Louis Țurcanu”. Continuă strângerea de fonduri

Aproximativ 1.000 de euro au fost adunați pentru un aparat esențial de imagistică cardiacă necesar secției de cardiologie a Spitalului Clinic de...

Suma colectată la festivalul Folk/Rock Revolution în sprijinul Spitalului „Louis Țurcanu”. Continuă strângerea de fonduri
Sănătate luni, 31 martie 2025, 08:02

Timișenii, mai bolnavi în 2024 față de anul precedent

Peste 383.000 de concedii medicale au fost înregistrate în anul trecut doar în județul Timiș, arată datele Casei Județene de Asigurări de...

Timișenii, mai bolnavi în 2024 față de anul precedent
Sănătate miercuri, 26 martie 2025, 20:37

Undă verde pentru construirea Institutului Oncologic din Timișoara

Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Alfred Simonis, anunță că săptămâna aceasta se va semna contractul şi emiterea ordinului de...

Undă verde pentru construirea Institutului Oncologic din Timișoara
Sănătate miercuri, 26 martie 2025, 20:06

Digitalizare la Spitalul CFR din Timișoara cu fonduri UE

Activitatea Spitalului Clinic CFR din Timișoara va fi digitalizată cu ajutorul fondurilor europene. Spitalul CFR a reușit să atragă aproape 6...

Digitalizare la Spitalul CFR din Timișoara cu fonduri UE
Sănătate marți, 25 martie 2025, 16:43

Stadiul lucrărilor pe șantierul construcției de la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara

Un nou corp de clădire al spitalului de Boli Infecțioase “Victor Babeş” din Timișoara ar putea fi deschis în acest an. Lucrările de...

Stadiul lucrărilor pe șantierul construcției de la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara