Număr record de pacienți COVID-19 internați în secțiile ATI din Timiș
În județul Timiș a fost consemnat un nou număr record de pacienți diagnosticați cu COVID-19 și care sunt internați în secțiile de terapie intensivă. Potrivit ultimei raportări, 61 de pacienți sunt în secțiile de ATI.
Articol de Radio Timișoara, 23 noiembrie 2020, 00:13 / actualizat: 23 noiembrie 2020, 6:14
Managerul Spitalului Județean, Raul Pătrașcu, spune că, în acest moment, mai au un pat liber la ATI și câteva pentru gravide sau lăuze, dar situația este într-o continuă dinamică.
Raul Pătrașcu spune că, din fericire, Timișul stă bine la capitolul paturi ATI, pentru că, până în acest moment, județul nu a fost nevoit să trimită pacienți critici în alte zone din țară, ci, din contră, a primit bolnavi din alte județe.
În Timiș au fost înregistrate, în ultimele 24 de ore, 207 cazuri noi de infectare cu SARSCOV2, dintre care 138 în Timișoara, iar 403 persoane erau internate.