Opt lehuze și o femeie însărcinată, diagnosticate cu coronavirus, transferate la Spitalul de Boli Infecțioase Timișoara
Opt lehuze şi o femeie însărcinată, diagnosticate cu coronavirus, au fost sau urmează să fie transferate azi de la Clinica Bega la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara. Este vorba de persoane care au fost aduse de la Maternitatea Odobescu, unde au fost confirmate 25 de cazuri de COVID-19. Mamele vor fi ținute la curent cu privire la sănătatea de sănătate a copiilor – spune șeful clinicii Bega, Marius Craina.
Articol de Radio Timișoara, 6 aprilie 2020, 16:58
“În urma consultului obstetrical și al medicului de boli infecțioase, împreună cu colegii de la Clinica de Boli Infecțioase s-a decis, având în vedere starea bună clinică a acestora, din punctul nostru de vedere, mutarea la Spitalul de Boli Infecţioase pentru tratamentul coronavirusului. Vorbim de lehuze, copiii sunt premature și vor rămâne la noi. Se va ține în permanență legătura cu mamele pentru a fi informate în permanență despre evoluția nou-născuților, s-au schimbat numere de telefon cu colegii, oricând doresc pot să sune, iar colegii neonatologi vor informa mamele cu privire la starea și evoluția nou-născuților”, spune Marius Craina.
Nou-născuţii sunt sănătoşi şi vor rămâne la Maternitatea Bega. Până în acest moment, nici un membru al personalului medical de acolo nu a prezentat vreun simptom de infecţie cu COVID-19, însă angajații sunt monitorizați în permanenţă.