Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Opt milioane de măști, donate spitalelor din Timiș, se apropie de expirare. Directorul Spitalului Municipal Timișoara: Putem să le dăm mai departe

Peste opt milioane din cele zece milioane de măști cumpărate de o firmă din subordinea Ministerului Energiei și donate spitalelor din Timiș, prin intermediul ISU, sunt nefolosite cu câteva luni înainte să expire.
Spitalul Municipal Timișoara mai are aproape două milioane și jumătate, după ce a consumat într-un an circa 100.000. Managerul Daniel Malița admite că nu are o soluție pentru folosirea lor înainte de expirare.
“Asta a fost, de fapt, o donație, n-am putut să refuzăm. În tot acest interval de timp. noi n-am mai cumpărat. Știu că DSP ne-a întrebat, am răspuns câte mai avem, putem estima un consum. Restul, dacă există alți doritori, noi putem să le dăm mai departe. Deci, nu vrem musai să le ținem. Fiind donație, noi nu le putem înstrăina, nu le putem vinde, putem doar să le donăm altora care au nevoie de ele. Dacă vor ajunge la termenul în care expiră, ar trebui probabil să le incinerăm, să le casăm și după aceea să le incinerăm”, spune Daniel Malița.

Opt milioane de măști, donate spitalelor din Timiș, se apropie de expirare. Directorul Spitalului Municipal Timișoara: Putem să le dăm mai departe

Articol de Radio Timișoara, 3 octombrie 2023, 20:18

Institutul de Boli Cardiovasculare a primit 550.000 de măști și a folosit doar 60.000. Managerul Constantin Luca susține că în perioada următoare vor fi folosite mai multe.
“Am reintrodus obligativitatea purtării măștilor pentru că din nou avem cazuri foarte multe de COVID, ceea ce mă face să cred că consumul va fi mult mai mare decât în condițiile în care nu purtăm mășt. Uzual nu se poartă. 60.000 s-au consumat anul trecut pentru toată lumea, inclusiv pentru aparținători. Noi ne-am dat bani pe ele, noi le-am primit”, spune Constantin Luca.

Radio Timișoara a solicitat un punct de vedere referitor la problema măștilor care au rămas în stocurile spitalelor și prefectului de Timiș, dar până la ora difuzării știrii, Mihai Ritivoiu nu a oferit un punct de vedere.

Noi dotări pentru Maternitatea Odobescu din partea organizației Salvați Copiii
Sănătate miercuri, 30 octombrie 2024, 21:16

Noi dotări pentru Maternitatea Odobescu din partea organizației Salvați Copiii

Maternitatea Odobescu din Timișoara a primit o nouă donație de aparatură medicală în valoare de 20.000 de euro din partea organizației...

Noi dotări pentru Maternitatea Odobescu din partea organizației Salvați Copiii
Se înmulțesc cazurile de viroze respiratorii în Arad
Sănătate vineri, 25 octombrie 2024, 13:37

Se înmulțesc cazurile de viroze respiratorii în Arad

Numărul virozelor înregistrate de medicii arădeni a crescut cu 30% faţă de începutul lunii octombrie. În ultimele șapte zile au fost...

Se înmulțesc cazurile de viroze respiratorii în Arad
Primele cazuri de gripă în Timiș
Sănătate miercuri, 23 octombrie 2024, 17:45

Primele cazuri de gripă în Timiș

În județul Timiș au apărut primele suspiciuni de îmbolnăvire de gripă, avertizează medicii. Conform ultimelor raportări ale Direcției de...

Primele cazuri de gripă în Timiș
Operație în premieră la Timișoara. Trei bypass-uri coronariene arteriale totale pe cord bătând
Sănătate vineri, 11 octombrie 2024, 09:55

Operație în premieră la Timișoara. Trei bypass-uri coronariene arteriale totale pe cord bătând

O operație în premieră pentru România a fost realizată la spitalul privat Rocordis din Timișoara. În cadrul intervenției au fost realizate...

Operație în premieră la Timișoara. Trei bypass-uri coronariene arteriale totale pe cord bătând
Sănătate joi, 10 octombrie 2024, 18:32

Endoscop performant, donat Clinicii ORL Pediatrie din Timișoara

Un endoscop performant, util pentru investigații dar și intervenții din spectrul ORL pediatric vine în sprijinul pacienților de la Clinca ORL a...

Endoscop performant, donat Clinicii ORL Pediatrie din Timișoara
Sănătate joi, 10 octombrie 2024, 18:19

Ambulatoriul pentru Sportivi din Timișoara, dotat cu sprijinul Rotary Club Cetate

Ambulatoriul pentru Sportivi al Spitalului Județean din Timișoara va fi dotat cu echipamente medicale de strictă necesitate. Sprijinul a venit din...

Ambulatoriul pentru Sportivi din Timișoara, dotat cu sprijinul Rotary Club Cetate
Sănătate marți, 8 octombrie 2024, 16:35

Peste 100 de stenturi, montate în ultimul an la Spitalul Judeţean din Deva

Aproape 130 de stenturi au fost implantate pacienţilor cu probleme cardiace care au fost investigaţi în primul an de funcţionare a...

Peste 100 de stenturi, montate în ultimul an la Spitalul Judeţean din Deva
Sănătate marți, 1 octombrie 2024, 17:35

Mamografii gratuite la Timișoara, în luna luptei împotriva cancerului de sân

Laboratorul de Radiologie şi Imagistică din cadrul Spitalului “Victor Babeș” din Timișoara efectuează mamografii gratuite. Investigațiile...

Mamografii gratuite la Timișoara, în luna luptei împotriva cancerului de sân